BRD Tennis Insider

Zi excelentă la dublu pentru românce: Mihaela Buzărnescu și Raluca Olaru, Irina Begu și Andreea Mitu sunt în semifinale!

Mihaela Buzărnescu și Raluca Olaru, favoritele principale de pe tabloul de dublu, s-au calificat în semifinalele turneului BRD Bucharest Open, după o victorie confortabilă, 6-2, 6-4, în fața perechii Georgina Garcia Perez/Cornelia Lister. Este a șaptea semifinală WTA la dublu pentru Mihaela în acest an, și a treia pentru Raluca, care revine în semifinale la București pentru al doilea an consecutiv.

După Strasbourg, turneu pe care l-au câștigat anul acesta jucând împreună, Mihaela și Raluca au făcut din nou echipă și vor încerca se repete performanța din Franța și la București. Până acolo, mai sunt de trecut două hopuri, dar jocul fetelor se leagă frumos.

Ca și în primul tur, cele două au obținut o victorie de rutină, fără mari emoții, într-un meci pe care l-au controlat de la început și până la final. Româncele au obținut break-ul devreme în ambele seturi (la 2-1 în primul set, la 3-2 în al doilea), reușind de fiecare dată să-și conserve avantajul.

Ce le-a ușurat munca și le-a ajutat de fiecare dată să rămână în față a fost serviciul; nu și-au pierdut niciodată propria repunere, au salvat toate cele patru mingi de break ale adversarelor și, per total, procentajele la serviciu au fost bune spre foarte bune: doar trei puncte cedate cu serviciul doi în tot meciul și un procentaj de peste 60% de puncte câștigate cu primul serviciu.

Următoarele adversare pentru Mihaela și Raluca vor fi învingătoarele meciului Irina Bara/Nicola Geuer – Danka Kovinic/Maryna Zanevska.

Ziua bună a româncelor de la dublu a continuat cu încă o victorie frumoasă, după ce Irina Begu și Andreea Mitu au învins, 7-5, 6-2 (după câteva pauze cauzate de ploaie), echipa formată din Lidziya Marozava și Arantxa Rus, favorite patru.

Echipa Mitu/Begu a reușit să iasă cu bine dintr-o situație delicată în primul set, revenind bine de la 2-4, dar ratând ocazia să închidă setul când au servit la 5-4. S-au văzut egalate, dar după o primă repriză de ploaie și o scurtă întrerupere s-au regrupat perfect, și-au luat break-ul necesar și au fugit cu primul set.

După o nouă rundă de precipitații, Irina și Andreea au revenit pe teren și au încheiat socotelile rapid cu un set doi în care au dominat clar și au găsit toate răspunsurile, în special cu returul.

Irina și Andreea își așteaptă acum adversarele, iar suporterii speră la o semifinală românească. Pentru asta, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse trebuie să treacă vineri de Monique Adamczak și Jessica Moore.

Editorial Staff | 19 iulie 2018
Share
Citește mai multe
Order of play
Rezultate
Brd Tennis insider
Bilete