BRD Tennis Insider

Mihaela Buzărnescu nu mai găsește resurse, cedează în semifinale cu Petra Martic

După 4-6, 4-6 cu Petra Martic, Mihaela Buzărnescu, singura româncă rămasă pe tabloul principal de simplu de la București, se oprește în semifinale. Cu resurse limitate și având în față o adversară incomodă, care a știut mai mereu când să insiste și când să accelereze, Mihaela nu și-a putut găsi sub nicio formă locul în meci. A tras de ea și s-a luptat să revină, dar, uneori, asta nu e suficient pentru a obține victoria.

Aventura Mihaelei la București se oprește așadar în semifinale, dar povestea ei merge mai departe. Așteptările de la această săptămână erau mari și nu puțini erau cei care o vedeau câștigătoare, dar la trasul liniei, Mihaela rămâne cu încă o premieră bifată (locul 24 de luni, cel mai bun al carierei), care o apropie de noul ei obiectiv stabilit: Top 20.

Și, mai important decât asta, este util să ne reamintim faptul că acesta este primul an complet al Mihaelei în circuitul WTA, iar Bucureștiul, primul turneu în care a simțit cu adevărat că se așteaptă mult de la ea. A făcut față cu bine acestei noi provocări, dar pe măsură ce a simțit că se apropie de linia de sosire, n-a mai putut controla situația.

Faptul că Mihaela și-a dorit mult să câștige aici și să confirme așteptările s-a văzut, poate, cel mai bine astăzi. Doar că, fără experiența necesară, dorința (prea mare) de victorie se poate întoarce împotriva ei: astăzi, tenisul Mihaelei n-a mai fost la fel de fluid și rotund ci mult prea agresiv și rigid, iar loviturile care altădată atingeau milimetric tușa, astăzi au ieșit tot milimetric afară.

Dacă mai adăugăm la aceste aspecte adversara avută, care și-a expus exemplar planul tactic (joc la așteptare, multe mingi spre forehand-ul Mihaelei și mingi înalte pe rever) și a fost impecabilă în toate momentele importante, dar și faptul că resursele Mihaelei erau pe terminate, avem imaginea clară a unei partide în care Buzărnescu s-a luptat din răsputeri să dețină controlul și să domine, însă s-a văzut în situația deloc plăcută de a nu-și putea găsi ritmul și locul în meci.

Acestă săptămână, deși nu s-a încheiat așa cum Mihaela și-ar fi dorit, rămâne totuși un câștig imens pentru ea. Nu neapărat prin prisma rezultatului obținut, cât al experienței adunate; Mihaela a simțit ce înseamnă să joci acasă, ce înseamnă un tip diferit de presiune, și ce înseamnă să fii în centrul atenției, drept vedeta turneului. Sunt lucruri cu care Micky nu s-a mai întâlnit până la acest turneu, însă acum a trecut prin ele, iar data viitoare va ști să folosească această experiență acumulată în avantajul ei.

Martic o va întâlni în finală pe Anastasija Sevastova, care se întoarce după doi ani în finala de la București, după ce Polona Hercog s-a retras la capătul primului set, câștigat de Sevastova cu 6-1.

Foto: Adi Bulboacă

Editorial Staff | 21 iulie 2018
Share
Citește mai multe
Order of play
Rezultate
Brd Tennis insider
Bilete