George Cosac, președintele FRT: „Este o competiție care se face cu destule eforturi, dar de fiecare dată la sfârșitul competiției suntem cu inimile pline, satisfăcute de prestația jucătoarelor noastre”
.

 

La conferința de presă de după tragerea la sorți a meciurilor de pe tabloul principal de la BRD Bucharest Open 2017, de la Arenele BNR, au participat jucătoarea Irina-Camelia Begu, Martina Lutkova, WTA Supervisor,  și domnii Jeno Marky, proprietarul și directorul turneului, George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, Mihai Purcărea, Director BRD Asset Management și Dumitru Hărădău, președintele turneului.

Pentru că nici la ediția din acest an nu se va juca pe terenul central de la Arenele BNR, FRT depunând eforturi serioase pentru amenajarea unui nou teren central, George Cosac a ținut să explice această situație și să tragă un semnal de alarmă.

”O competiție care se desfășoară într-o locație — una dintre cele mai frumoase din lume, nu știu dacă sunt cinci care să aibă un asemenea parc. Din păcate nu putem beneficia nici anul acesta de arenă (centrală). Sperăm că anul viitor se vor uni toate forțele, care au început să colaboreze, să comunice, este vorba de Banca Națională a României, Ministerul Tineretului și Sportului, Primăria Capitalei. Vreau să țin pumnii strânși fetelor noastre”, a explicat președintele FRT, care speră ca toate aceste eforturi să fie în beneficiul jucătoarelor din România: ‘Este o competiție care se face cu destule eforturi, dar de fiecare dată la sfârșitul competiției suntem cu inimile pline, satisfăcute de prestația jucătoarelor noastre. Aș vrea să reamintesc că două dintre cele trei ediții disputate au fost câștigate de o jucătoare de la noi, Simona Halep. Sperăm ca anul acesta una dintre cele patru jucătoare, Irina , Sorana , Monica  sau Ana , să ajungă cel puțin în finală. Satisfacția ar fi deplină pentru noi, cei care am depus eforturi pentru realizarea acestei competiții, și pentru sponsori și pentru tot ceea ce înseamnă mișcarea sportivă în România”.

În ceea ce privește viitoul acestui turneu în România, George Cosac a declarat că ”Nu este ușor să-l realizăm nici pe acesta. Pentru un turneu mai important e nevoie de o infrastructură. La ce avem noi azi, turneul ar trebui să fie un pic mai jos, dar facem eforturi să îl organizăm. Avem și anul viitor contract pentru turneu, vom vedea ce se întâmplă”, în vreme ce Jeno Marky, directorul turneului și deținătorul licenței, a precizat: ”Contractul meu cu FRT este pe patru ani, expiră la anul, iar decizia aparține federației române”.

În fine, George Cosac a explicat astfel absența Simonei Halep, numărul doi mondial, campioana en-titre a turneului de la București: ”Este decizia Simonei, a jucat foarte mult în ultima vreme, exista riscul să se accidenteze fără o perioadă de recuperare. Cu siguranță va fi în tribune și va încuraja fetele noastre și sunt sigur că va juca anul viitor”.

Cât despre atribuirea celor trei wild card-uri pentru jucătoarele Irina Maria Bara, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse, lucrurile au fost ușor de explicat: ”M-am bucurat anul acesta că această sarcină a revenit, așa cum este normal, Comisiei Tehnice a FRT. Ea este cea care a analizat performanțele fetelor, au fost 10-12 care au venit cu argumente solide pentru obținerea unui wild card, au fost luate în discuție foarte multe puncte și până la urmă se pare că a luat această hotărâre. Sunt convins că toate ar fi meritat, dar așa a decis comisia”.

Ediția a patra a turneului WTA BRD Bucharest Open, dotat cu premii totale de 226.750 dolari, începe de luni, la Arenele BNR din București.

FOTO: Cristina Hutu – Ago Vision