BRD Tennis Insider

Trei lucruri de urmărit la BRD Bucharest Open 2019: tot ce trebuie să știi despre ce oferă tabloul principal

Mizele pentru jucătoarele din România

Cu Sorana Cîrstea în frunte – singura jucătoare din România care este cap de serie – , pe tabloul principal de la București sunt prezente în total opt jucătoare din România. Alături de Sorana, mai sunt Ana Bogdan, Irina Begu, Patricia Țig, Alexandra Cadanțu, Elena Gabriela Ruse, Irina Bara și Jaqueline Cristian – fiecare cu câte o poveste interesantă, și cu multe lucruri de câștigat din participarea la acest turneu. 

Sorana Cîrstea, favorita 5 a turneului, va căuta să continue rezultatele bune înregistrate anul acesta pe zgură – semifinale Nurnberg, optimi Istanbul, turul doi la Madrid (cu victorie la Madison Keys) și Roland Garros –,  dar mai ales să repete (cel puțin), rezultatul de anul trecut de la București, unde a fost învinsă cu greu, în trei seturi, în sferturile de finală de Anastasija Sevastova, cea care avea să câștige titlul. Sorana începe turneul cu un meci împotriva unei alte românce, Jaqueline Cristian, cea care este aproape de intrarea în top 200. 

Deși Irina Begu nu este printre favorite anul acesta, ea e una dintre cele mai periculoase jucătoare aflate pe tabloul principal. Irina este campioană la București în 2017, are un joc ce se pliază foarte bine pe zgură și este capabilă să repete turneul de poveste din 2017, atunci când, în drumul către titlu a învins favorite precum Pauline Parmentier, Carla Suarez Navaro sau Julia Goerges. 

O altă jucătoare din România de urmărit, în revenire de formă este Ana Bogdan. Cu o calificare pe tabloul principal la Wimbledon după trei meciuri câștigate și o finală jucată la Saint-Gaudens, Ana este bine poziționată pentru un parcurs lung la București, turneu unde  ajuns până în semifinale în 2017. Dincolo de rezultat, mai important de atât e faptul că Ana și-a regăsit echilbrul și plăcerea de a juca. “E un start proaspăt. Mi-am recăpătat încrederea. Mă bucur de ce fac acum. Nu mai fac pentru clasament, pentru altceva. Tot ce fac, fac pentru mine. Cel mai important lucru e să iubești ceea ce faci și să-ți placă și să te regăsești în ceea ce faci. Cam asta s-a întâmplat cu mine. Am luat-o de la zero și m-am redescoperit. Chiar sunt recunoscătoare că s-au întâmplat lucrurile așa. Eu nu jucam doar pentru mine, ci ca să mă validez în fața unor persoane, ca să demonstrez că da, că pot și că sunt puternică, dar nu era plăcere”, povestea Ana recent.

Patricia Țig, Alexandra Cadanțu, Irina Bara, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse pot folosi acest turneu atât pentru a mai aduna experiență și meciuri în picioare, dar mai ales pentru a urca în clasament. Este o mare oportunitate, iar turneul de la București, dat fiind forma lor actuală, vine în cel mai potrivit moment. 

Patricia Țig, care revine după naștere și a luat-o de la zero, are un record anul acesta de 25 de victorii și doar 6 înfrângeri, iar aici la București s-a calificat pe tabloul principal după trei meciuri câștigate în calificări (pe tabloul de calificări a ajuns după un wild card câștigat într-un turneu de pre-calificare). Patricia, care a fost la BRD Tennis Insider și a povestit despre experiența revenirii la tenis după naștere, joacă în primul tur cu Anna Bondar. 

Alexandra Cadanțu, care a salvat opt mingi de meci în turul doi de calificări, a ajuns și ea pe tabloul principal ca lucky loser și va juca în primul tur cu Kristyna Pliskova. 

Gabriela Ruse poate continua forma bună arătată în sezonul de iarbă, acolo unde a bifat primul sfert de finală WTA și s-a întors pe tabloul principal de la Wimbledon după trei victorii prețioase în calificări. 

Jaqueline Cristian va încerca, de asemenea, să confirme si ea forma excelentă pe care o traversează pe zgură. În ultimele două luni, Jaqueline a câștigat 10 meciuri din 13 jucate pe această suprafață.  

Iar Irina Bara, clasată în acest moment pe locul 184, are o mare șansă de a se apropia de intrarea în top 100. Irina este o jucătoare de urmărit la București, având în vedere suprafața, care îi pune mult în valoare jocul. 

 

Anastasija Sevastova și relația specială cu turneul de la București

Anastasija Sevastova, favorita principală a turneului, revine pentru al patrulea an la rând la București, acum în calitate de campioană en-titre. Relația Anastasijei Sevastova cu zgura în general, și cu turneul BRD Bucharest Open în special, e una foarte bună: niciodată nu a pierdut mai devreme de sferturi aici, a ajuns într-o finală (2016) și a câștigat titlul anul trecut

Clasată în prezent pe locul 11 mondial, Sevastova mărturisea recent că nu are așteptări diferite de la acest turneu, îl tratează ca pe oricare altul, dar trebuie să fie atentă, să joace foarte bine încă de la primul meci. De altfel, încă de la prima partidă ea are parte de un test complicat: se va revedea cu Ana Bogdan, cea care a învins-o în 2017 la București, 6-1, 6-3, în sferturile de finală. 

 

Ce alte lucruri interesante ne mai oferă tabloul principal de simplu

Anul acesta, tabloul principal în proba de simplu este mult mai puternic, dar și mai variat. Vom avea ocazia să vedem jucând atât jucătoare extrem de valoroase, în mare formă, dar și jucătoare tipice de zgură ori  tenismene din noua generație, care acum își construiesc un drum în tenis. 

Anastasija Sevastova, Viktoria Kuzmova,  Veronika Kudermetova, Sorana Cîrstea, Laura Siegemund sau Irina Begu fac parte din categoria jucătoarelor experiementate, care au obținut rezultate importante pe această suprafață. 

Aliona Bolsova, Xu Shilin, Kaja Juvan, Gabriela Ruse sau Elena Rybakina fac parte din grupul noii generații – jucătoare care acum își construiesc clasamentul, caută să adune experiență și victorii importante. Aliona Bolsova (21 ani) vine după un Roland Garros de poveste (a ajuns în optimile de finală venind din calificări); Xu Shilin (21 de ani) s-a calificat pe tabloul principal venind din calificări și e una dintre jucătoare promițătoare din China; Kaja Juvan (18 ani) este o junioară de excepție, câștigătoare la Wimbledon juniori în 2018, care ajunge la București după un Wimbledon în care s-a calificat în turul doi venind din calificări, reușind, printre altele, să câștige și un set în fața Serenei Williams; Gabriela Ruse (21 ani) este una dintre cele mai promițătoare jucătoare din România din noua generație, ea având mari șanse să se apropie de top 150; Elena Rybakina (20 ani) e la un pas de intrarea în top 100, după cel mai bun sezon din carieră, un sezon în care a câștigat trei titluri ITF și a jucat o finală. 

 Și, în final, categoria jucătoarelor care se simt foarte bine pe zgură și au un joc tipic de zgură: Lara Arruabarena – o jucătoare tradițională de zgură, cu un stil de joc tipic spaniol; Kristinei Pliskova – o jucătoare puternică, cu un serviciu devastator, dar care se simt bine pe zgură;  Laurei Siegemund, o tenismenă care îndrăgește zgura și reușește să-și aducă cel mai bun tenis al ei pe această suprafață. 

De asemenea, surprizele pot veni de oriunde. Tabloul cuprinde jucătoare experimentate, puternice, capabile să învingă pe oricine precum: Barbora Krejcikova, fost lider mondial în proba de dublu; Arantxa Rus, cea care în 2012 ajungea până în optimi la Roland Garros; ori Varvara Lepchenko, o jucătoare experimentată – sunt doar câteva exemple. 

Prezentările tuturor jucătoarelor sunt în pagina dedicată lor.

 

Editorial Staff | 16 iulie 2019
Share
Citește mai multe
Order of play
Rezultate
Brd Tennis insider
Bilete