BRD Tennis Insider

Ana Bogdan abia așteaptă să joace la București: „Mi-am regăsit echilibrul și plăcerea de a juca, ceea ce mi se pare cel mai frumos lucru!”

Ana Bogdan abia așteaptă să vină să joace la București! După eliminarea de la Wimbledon, unde a făcut un meci bun cu Johanna Konta în primul tur, Ana a spus pentru Eurosport că abia așteaptă să joace turneul de acasă, de la București, care-i important pentru ea și să se încarce cu energia fanilor.

După trei victorii importante în calificări care au readus-o pe tabloul principal de la Wimbledon, Ana simte că este din nou pe drumul cel bun, după un început de sezon dificil.

„Primesc mult mai pozitivă lucrurile. În primul rând, sunt sănătoasă, pot să mă antrenez, pot să joc, iar asta e cel mai important lucru pentru un sportiv. Și în al doilea rând, lucrurile încep să se așeze, față de sfârșitul anului trecut, începutul anului acesta, când am trecut printr-o perioadă mult mai dificilă. Au fost motive personale, lucruri care s-au adunat. Nu mă mai regăseam în nimic, nu îmi mai găseam nici plăcerea de a mai juca, nu-mi găseam locul. De aceea nu mai puteam nici să mă antrenez cum trebuie. Dar acum mi-am regăsit echilibrul și plăcerea de a juca, ceea ce mi se pare cel mai frumos lucru”, a spus Ana la Londra, pentru Fanatik.

„E un start proaspăt. Mi-am recăpătat încrederea. Mă bucur de ce fac acum. Nu mai fac pentru clasament, pentru altceva. Tot ce fac, fac pentru mine. Cel mai important lucru e să iubești ceea ce faci și să-ți placă și să te regăsești în ceea ce faci. Cam asta s-a întâmplat cu mine. Am luat-o de la zero și m-am redescoperit. Chiar sunt recunoscătoare că s-au întâmplat lucrurile așa. Eu nu jucam doar pentru mine, ci ca să mă validez în fața unor persoane, ca să demonstrez că da, că pot și că sunt puternică, dar nu era plăcere”, a povestit ea.  

Ana crede că o schimbare de optică e necesară și că întotdeauna trebuie să vezi partea bună a lucrurilor:

„Nu cred că punem presiune pe noi, dar cred că mentalitatea noastră e greșită, nu suntem pozitivi, nu avem o mentalitate de oameni de succes, tindem să vedem doar partea rea, doar defectele, doar ce n-a mers. Dar nu așa construiești. Asta am simțit. Întotdeauna trebuie să iei partea bună a lucrurilor, să corectezi și să îmbunătățești ce n-a mers. Și să fii mereu recunoscător pentru ceea ce ai. Chiar și dacă ai lucruri rele. Atunci, în perioada aia, chiar n-aveam un motiv să mă bucur, apoi mi-am dat seama că nu e chiar așa și că am multe motive să fiu fericită, mai ales că sunt sănătoasă și pot să joc. Și ca să joci la acest nivel, deja e un lucru extraordinar pentru toate româncele care sunt aici, credeți-mă. Chiar ar trebui să apreciem fiecare jucătoare de-a noastră și s-o ridicăm pe un piedestal, nu știu. Pe fiecare. Pentru că să ajungi aici pe forțele proprii nu e deloc ușor.” 

Semifinalistă la București în 2017, când a pierdut un meci strâns cu Julia Goerges, Ana va fi una dintre cele trei românce prezente pe tabloul principal din acest an.

Biletele sunt acum disponibile pe bilete.ro și la casele de bilete de la Arenele BNR.

Foto: Răzvan Păsărică / SportPictures

Editorial Staff | 5 iulie 2019
Share
Citește mai multe
Order of play
Rezultate
Brd Tennis insider
Bilete